ADS
ADS
ADS
Descoperirea făcută de un bărbat din Botoșani, în timp ce se plimba prin pădure. A sunat imediat la 112
Published on 07/05/2024 08:08
STIRI

Descoperirea făcută de un bărbat din Botoșani, în timp ce se plimba prin pădure, în a doua zi de Paște, l-a determinat să sune la 112. O grenadă de mână defensivă a fost găsită într-o pădure din localitatea Lozna, luni după-amiază, de către acest bărbat. Acesta era la plimbare cu familia când a observat obiectul pirotehnic și a realizat pericolul, apelând la ajutor prin intermediul numărului de urgență 112.

În cel mai scurt timp, echipa pirotehnică a ISU Botoșani a ajuns la locul incidentului și a constatat că muniția era în perfectă stare de funcționare și putea exploda la orice acțiune mecanică. Grenada a fost transportată în siguranţă la poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

Dacă se întâmplă să găsiți obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniţie neexplodată, trebuie să respectați următoarele reguli:

  1. să nu le mișcați de pe locurile pe care se află;
  2. să nu le desfaceți și să nu le predați operatorilor economici;
  3. să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;
  4. să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
  5. să nu le loviți, să nu le tăiați și să nu le demontați;
  6. să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.

 

Comments