ADS
ADS
ADS
Premii obținute de elevii botoșăneni la olimpiadele naționale „tehnologii”
02/05/2024 16:03 in STIRI

În perioada 26-30 aprilie 2024, la Târgu-Mureș, județul Mureș, respectiv la Pitești, județul Argeș, s-au desfășurat Olimpiadele Naționale ale disciplinelor din aria curriculară „Tehnologii”, pentru clasele a XI-a și a XII-a, pentru domeniile: Electronică, automatizări, telecomunicații, dar și Electric, electrotehnic, electromecanic și Mecanică. Elevii calificați la aceste etape, de la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” Botoșani, s-au prezentat foarte bine, iar rezultatele lor sunt îmbucurătoare.

Astfel, pentru domeniul Electronică, automatizări, telecomunicații, clasa a XII-a, a obținut premiul I: Andrei Vlad Bașagă, din clasa a 12G (Tehnician în automatizări), având ca profesori îndrumători pe Funduianu Ana Maria, Măniga Vasile, Robciuc Emil, Știr Ioan, și Lazăr Dan Constantin.

În domeniul Electric, electrotehnic, electromecanic, clasa a XII-a, premiul I și premiul special au fost obținute de Samuel Budeanu, din clasa 12I (Tehnician în instalații electrice), cu profesori îndrumători pe Avasiloaie Mihail Alexandru, Bobuțanu Liliana, Hăilă Dănuț, Măniga Vasile și Radeș Maricica.

În domeniul Mecanică, clasa a XI-a, a fost menționat Constantin Lungu, din 11M (Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații), avându-i ca profesori îndrumători pe Petrescu Gabriela, Toma Viorel și Vărvăruc Romică.

La Olimpiada de Mecanică, clasa a XI-a, pe primele 6 locuri s-au clasat elevi din Moldova: locurile 1 și 2 – Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” Iași, locurile 3 și 4 – Colegiul Tehnic de Căi Ferate ”Unirea” Pașcani, locul 5 – Colegiul Tehnic ”Georghe Asachi” Botoșani, și locul 6 – Liceul ”Ștefan Procopiu” Vaslui.

 

COMMENTS