ADS
ADS
ADS
Guvernul amână taxa pe marile averi până după alegeri. Explicaţia Guvernului
01/05/2024 09:50 in STIRI

Taxa pe lux sau pe marile averi a fost amânată până la 30 septembrie, adică după alegerile prezidențiale. Impozitul pe casele și mașinile foarte scumpe nu se poate aplica încă. De ce? Din cauza lipsei informațiilor între primării și Fisc, este explicația oficială oferită de ministrul Marcel Boloș.

Aplicarea taxei pe marile averi a fost amânată până la 30 septembrie pentru ca sistemul informațional referitor la marile proprietăți să poată permite accesul la datele privind valoarea impozabilă a clădirilor, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la finalul ședinței de Guvern, relatează Agerpres.

Guvernul amână taxa pe lux 

"Guvernul a aprobat în ședință ordinară proiectul de ordonanță de urgență care impune o serie de măsuri pe linia continuării proiectelor de digitalizare și a conformării voluntare pentru contribuabili. Avem în acest fel trei categorii de măsuri principale. Este o primă măsură referitoare la e-case de marcat fiscale. După cum știm, în sistemul național sunt racordate peste 650.000 de case de marcat fiscale și, în scopul conformării voluntare, structura sistemului de informații a raportărilor zilnice între contribuabili și ANAF va fi una care va conține și elemente de identitate opțională pentru cumpărători. Practic, ne pregătim pentru proiectul care va însemna declarația unică digitală pe care o vom implementa în perioada următoare ca și o continuare a măsurilor pe care le avem în domeniul digitalizării. Așadar, odată aprobată această ordonanță, vom avea un sistem complet de informații pentru ceea ce înseamnă raportarea datelor financiare de către contribuabil, dar și un fundament mai complet pentru modulele antifraudă pe care le avem în lucru și pe care intenționăm să le operaționalizăm cu data de 1 iunie, pentru a trece la o altă modalitate de management a riscului fiscal", a spus Boloș. 

A doua categorie de măsuri aprobată tot în ședința de marți a Executivului este "pe linia proiectului și acțiunilor de digitalizare pe e-Transport". Astfel, în cazul celor care au uitat sau au omis să obțină codul UIT pentru declarația de e-Transport, dar bunurile sunt înregistrate în evidențele contabile, se va renunța la măsura confiscării acestor bunuri, iar instituțiile vor aplica doar amenzi.

"Pentru cea de-a treia categorie de măsuri, cea referitoare la marile proprietăți, marile averi, al cărei termen scadent era pentru data de 30 aprilie, am amânat - și s-a aprobat amânarea acestui termen - până la data de 30 septembrie, pentru ca sistemul informațional referitor la marile proprietăți să poată să permită accesul la informații privind valoarea impozabilă a clădirilor. După cum se cunoaște, pentru clădirile mai mari de 2,5 milioane de lei și mijloacele de transport cu o valoare de peste 375.000 lei, impozitul de 0,5% era un impozit cu termen scadent pentru 30 aprilie. Iar în acest context, pentru a avea acces la aceste categorii de informații pe care le-am menționat, dar și pentru a putea continua ceea ce înseamnă sistemul informatic necesar pentru acest tip de impozit, termenul, așa cum am menționat, s-a amânat până pe data de 30 septembrie 2024", a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, proiectele pentru digitalizarea ANAF continuă. În acest sens, modulul e-Factura este funcțional și operațional din data de 1 ianuarie și i-au fost aplicate îmbunătățiri de-a lungul timpului, ca urmare a observațiilor primite de la mediul de afaceri.

De asemenea, din data de 1 iulie, pentru termenul scadent al taxei pe valoarea adăugată din luna iulie se va introduce decontul de TVA precompletat, scopul acestei măsuri fiind de a reduce gap-ul de TVA pe care îl avem - estimat din calculele Comisiei Europene - la peste 9 miliarde de euro, din care 40% provine din achizițiile intracomunitare.

"De asemenea, în continuarea măsurilor de digitalizare, modulul e-Transport și instalarea scanerelor în vămi, împreună cu sigiliul electronic al mărfurilor, fac parte din pachetul de măsuri de digitalizare, tocmai pentru a obține o cât mai bună colectare a veniturilor încasate la bugetul de stat. După cum știți, pentru primul trimestru, veniturile planificate în valoare de 99 de miliarde de lei au fost în întregime realizate de ANAF și acum așteptăm închiderea lunii aprilie. Până la această dată vă pot confirma că am trecut în luna aprilie de suma de 45 de miliarde de lei încasări la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, respectiv, bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Este o sumă record, care urmează să fie definitivată în zilele următoare și este efectul aplicării Legii 296 privind consolidarea fiscal-bugetară a României. Iar, în acest context, procesul de consolidare fiscală pe care l-am inițiat, și care este în implementare în momentul de față, are în vedere ca fundament, atât măsurile de digitalizare, cât și măsurile care au fost aprobate prin Legea 296, în septembrie 2023", a adăugat șeful de la Finanțe.

Ce înseamnă taxa pe lux

Românii care dețin case și mașini scumpe sunt obligați să plătească anul acesta "taxa pe lux". Fiscul urma să trimită înștiințări persoanelor care au proprietăți cu o valoare mai mare de jumătate de milion de euro. Măsura face parte dintr-un proiect de act normativ.

După ce ordonanța era adoptată și publicată în Monitorul Oficial, ANAF are termen 30 de zile să trimită aceste înștiințări. Notificarea va conține datele de identificare ale contribuabilului, obiectul notificării, dar și suma pe care acesta trebuie să o plătească. Plata urma să se poată face până la 30 septembrie.

Românii care dețin locuințe mai scumpe de 500.000 euro sunt obligați să plătească impozitul de 0,3% din tot ceea ce depășește această sumă. Același impozit de 0,3% va fi plătit și de românii care dețin mașini mai scumpe de 75.000 euro. În acest caz, taxa trebuie plătită până la 31 decembrie.

Sursa: observatornews.ro

 

COMMENTS