Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani a scos la concurs mai multe posturi de medici specialiști, respectiv patru posturi de medici în specialitatea medicină internă și două în specialitatea radiologie.
Astfel, un post cu normă întreagă de medic specialist în specialitatea medicină internă – durată nedeterminată a fost scos la concurs la Camera de Gardă Săveni.
Tot la Secția Săveni a mai fost scos la concurs un post cu normă întreagă de medic specialist în specialitatea medicină internă. La Compartimentul Medicină Internă Darabani a fost scos la concurs un post cu normă întreagă de medic specialist în specialitatea medicină internă, iar la Secția Medicină Internă a Spitalului Județean ”Mavromati” un post cu normă întreagă de medic specialist în specialitatea medicină internă.
De asemenea, mai sunt scoase la concurs două posturi cu normă întreagă de medic specialist în specialitatea radiologie – imagistică medicală la Laboratorul de Radiologie, Imagistică Medicală și CT.
Depunerea dosarelor are loc până pe 12 aprilie, proba scrisă - 24 aprilie, proba practică - 7 mai.