Zeci de infracţiuni înregistrate în şcolile din judeţul Botoşani. Predomină bătăile şi furturile
28/03/2024 10:22 in STIRI

În perioada septembrie 2023 - februarie 2024, zeci de infracțiuni au fost înregistrate în școlile din județul Botoșani, conform unei analize realizate de Inspectoratul de Poliție Județean. Potrivit oficialilor Poliției, care au întocmit un raport pentru a fi prezentat în Colegiul Prefectural, în intervalul menționat au fost sesizate 57 de infracțiuni, cu șapte mai puține decât în aceeași perioadă a anului școlar precedent.

Cele mai des întâlnite infracțiuni sunt cele de bătăi și furturi. Astfel, au fost înregistrate 41 de cazuri de loviri sau alte violențe și șase de furt. De asemenea, au mai fost sesizate două cazuri de agresiune sexuală, două de distrugere și două de purtare abuzivă. S-a înregistrat de asemenea un caz de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, un caz de amenințare și unul de violare a sediului profesional.

Dintre aceste infracțiuni, 27 au avut loc în mediul urban și 30 în mediul rural.

 

COMMENTS