Poștașii botoșăneni vor întrerupe lucrul, miercuri dimineața, timp de două ore, ca urmare a grevei de avertisment. Protestul are loc între orele 8:00 și 10:00, la oficiile poștale din Botoșani, nemulțumirile fiind de natură salarială.
Potrivit sindicaliștilor, dacă situația negocierilor pe contractul colectiv de muncă la nivel național nu se va remedia, va fi declanșată greva generală.
La această dată, peste două treimi din angajații Poștei Române sunt salarizați cu salariul minim pe economie, iar sindicaliștii au solicitat o creștere salarială de 400 de lei net și o creștere a sporului de loialitate cu un procent între 5% și 10%.
În cazul în care revendicările nu vor fi rezolvate, în câteva zile va fi declanșată greva propriu-zisă, care va presupune oprirea lucrului în compania Poșta Română.