Aeroportul din Iași are cea mai scumpă parcare din țară, instituția încasând, după modernizare, tarife mai mari chiar și decât cele practicate de cel mai mare aeroport din România, cel de la Otopeni-București.
"Aeroportul din Iași are unele tarife de parcare mai mari chiar și decât prima aerogară, cea de la Otopeni-București, și mult mai scumpe decât celelalte aeroporturi din țară", scrie Ziarul de Iași.
Noua parcare a aeroportului ieșean, deschisă acum o lună, are 600 de locuri și tarife diferite, în funcție de zonă și perioadă. Astfel, în fața terminalelor de pasageri, fiecare minut peste primele 7 minute gratuite aduce de la 5 până la 10 lei.
În parcarea terminalelor de pasageri, primele 15 minute nu sunt taxate, în vreme ce următorul sfert de oră costă 5 lei. Dacă durata de staționare ajunge la o oră, și prețul ajunge la 10 lei – și rămâne așa pentru fiecare din următoarele 5 ore. După 6 ore, tariful orar scade la 9 lei, iar după 12 ore, la 8 lei. Totuși, o zi nu este tarifată așa, ci cu 100 de lei, preț valabil pentru până la 3 zile inclusiv. Pentru 4-7 zile, prețul coboară la 75 de lei/zi, peste 8 zile e 65 de lei/zi, iar peste 14 zile, 60 de lei/zi. Abonamentul pentru o lună este de 1.200 de lei.
Parcarea pe o lună la Iași este dublă față de București.
În comparație, parcarea de lungă durată pe aeroportul Otopeni nu poate să depășească 30 de zile, care ajung să coste 660 de lei. Primele patru zile costă, fiecare, 100 de lei, iar începând cu a cincea se adaugă câte 10 lei. Parcarea la „plecări” sau „sosiri” costă 10 lei pentru prima jumătate de oră, apoi 20 de lei/oră.
La Cluj, parcarea din fața terminalelor este concesionată unei firme private care taxează cu 8 lei primele 30 de minute, cu 11 lei pentru prima oră, 23 de lei pentru două ore, 72 de lei pentru prima zi și 152 de lei pentru două zile, respectiv 265 de lei pentru prima săptămână. O lună ajunge la 600 de lei.
În schimb, capetele parcării sunt administrate de Aeroportul „Avram Iancu”, iar tarifele sunt mai mici – pentru cine găsește loc. Prima oră, cu 10 minute la liber, costă 8 lei, iar două ore înseamnă 18 lei. O zi înseamnă 50 de lei, două zile costă 65 de lei, iar trei zile, 120 de lei. Prima săptămână ajunge la 200 de lei, iar 15 zile totalizează 360 de lei. Abonamentul pe o lună costă 400 de lei.
Cele mai mici prețuri se găsesc la parcările din Sibiu și Timișoara.
La Sibiu, prețurile sunt mai mici, dar aeroportul avertizează că "nu asigură paza parcării sau supravegherea video a (auto)vehiculelor aflate în parcare". O săptămână aici ajunge la 180 de lei, iar o lună, 300 de lei.
Aeroportul bănățean „Traian Vuia” este încă și mai ieftin. Ora de parcare este 7 lei și abia a patra oră costă mai puțin, 6 lei. O zi se taxează cu 60 de lei, iar intrarea în a doua zi urcă prețul la 80 de lei până la sfârșitul ei, iar o săptămână înseamnă 100 de lei. Parcarea pe o lună ajunge la 200 de lei, informează Știrile ProTV.