Un botoșănean a început să tragă de portierele mașinilor parcate în zona stadionului. Motivul pentru care a fost dus direct la spital
08/03/2024 15:41 in STIRI

Un botoșănean a început să tragă de portierele mașinilor parcate în zona stadionului. El a fost observat de polițiștii locali miercuri după-amiază, după ce o persoană a sunat la Poliția Locală și a cerut ajutor din cauza comportamentului ciudat al bărbatului.

„O patrulă s-a deplasat pe Calea Națională – zona Stadion – unde a identificat un bărbat care trăgea portierele autoturismelor parcate în zonă, încercând să le deschidă. Polițiștii locali au procedat la legitimarea persoanei, însă au constatat că starea de sănătate nu permite inițierea unui dialog, motiv pentru care au solicitat sprijinul unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, fiind parcursă procedura internării la Secția de Neuro-psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani”, precizează Poliția Locală.

Reprezentanții spitalului au precizat că bărbatul este cunoscut ca având probleme de natură psihică.

 

COMMENTS