ADS
ADS
ADS
Incendiu violent într-o localitate din Botoșani! O gospodărie a fost cuprinsă de flăcări
01/03/2024 12:18 in STIRI

 

Un incendiu violent a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, într-o gospodărie din localitatea Răchiți. Când au văzut flăcările, proprietarii au cerut ajutor.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.

Pompierii au constatat faptul că o magazie, aflată lângă locuință, ardea generalizat și au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă. Aceștia au reușit să protejeze casa.

„Incendiul a afectat anexa, cuprinzând aproximativ 50 de metri pătrați, și bunurile din interior. Operațiunile de stingere și intervenție au durat mai mult de trei ore. Pompierii au eliminat butelia din magazie, reducând astfel riscul de explozie. Se presupune că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

COMMENTS