Se cunoaşte oficial lista celor 22 de persoane inculpate în dosarul şpăgilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani. În dosarul instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au fost arestat preventiv opt persoane, iar alte trei au fost plasate în arest la domiciliu.
De asemenea, încă patru persoane se afă în control judiciar, iar pentru celelalte şapte persoane inculpate nu a fost luată nicio măsură preventivă.
Iată care sunt persoanele care sunt suspectate de comiterea de infracţiuni de corupţie: Doina Caba, Daniela Dornescu, Coca Stela Crîşmaru,, Mirela Gabriela Focşa, Ovidiu Gabriel Oprişanu, Sînzîiana Hilote, Silvian Adrian Tatarcan, Viorel Balan, Claudia Malancea, Cornelia Anca Sărban, Liliana Laura Calinciuc,, Cristina Niculina Andronache, Claudiu Constantin Listari, Daniel Dascălu, Oana Elenitta Adomnoae, Marinela Preda, Monica Geanina Constantinescu, Mihaela Hîţu, George Marian Vîrlan, Maria Loredana Dominte, Dinu Caba şi Eugen Nechita.
Percheziţii făcute săptămâna trecută la spital
DNA a descins miercuri la spitalul din Botoșani, într-un dosar privind infracțiuni de corupție din perioada 2018-2023. E vorba despre fraudarea unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante. Procurorii anticorupție au efectuat percheziții și la sediul județean al PSD dar și domiciliile unor persoane fizice.
Șpăgile date pentru angajarea la spitalul județean erau între 2.000 de euro și 15.000 de euro, potrivit surselor G4Media. Spitalul Județean este în subordinea Consiliului Județean Botoșani.
Mai mulți angajați ai Spitalului Județean Botoșani, în frunte cu fostul director al instituției, Doina Caba, au fost chemați la sediul DNA Suceava pentru audieri în dosarul angajărilor ilegale, în urma perchezițiilor care au avut loc miercuri dimineață.
„Au fost percheziții la birourile unor colegi din instituție, din partea administrativă și ulterior alți colegi care au fost chemați la DNA Suceava pentru audieri”, ne-a declarat actualul director al unității spitalicești, Monica Adăscăliței.
Fostul director al Spitalului Județean Botoșani, Doina Caba, directorul de îngrijiri Coca Crâșmaru, dar și mai mulți angajați ai unității spitalicești, au fost duși la DNA pentru audieri. Sunt doi angajați de la Biroul de salarizare, doi ingineri, o angajată de la biroul de statistică, una de la registratură, dar și secretara. Totodată, la audieri, la sediul DNA Suceava, au ajuns și mai mulți medici și asistenți.
Directorul Spitalului Județean Botoșani, Monica Adăscăliței, a pus la dispoziția anchetatorilor DNA toate documentele solicitate de aceștia pentru desfășurarea anchetei.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2018-2023, de către funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante”.
Astfel, în cursul zilei de 13 decembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 92 de locații situate pe raza județelor Botoșani și Iași, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice.
La Botoșani, au fost făcute percheziții la mai multe locuințe, dar și la Spitalul Județean Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, sediul PSD Botoșani, dar și la sediul Primăriei Săveni.
DNA a dispus măsura reținerii față de 11 persoane:
– CABA DOINA, la data faptelor manager al Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani,
– CRÎȘMARU COCA STELA, la data faptelor director de îngrijiri în cadrul Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani,
– MALANCEA CLAUDIA, la data faptelor medic șef Secția ATI, în cadrul Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani,
– SĂRBAN CORNELIA ANCA, la data faptelor medic-șef Secție Medicină Internă Săveni, aparținând Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani,
– TATARCAN SILVIAN ADRIAN, la data faptelor șef al Serviciului Administrativ, Tehnic și Aprovizionare din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani,
– DORNESCU DANIELA, la data faptelor economist la Compartimentul Evaluare și Statistică Medicală din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani,
– ANDRONACHE CRISTINA NICULINA, la data faptelor registrator-medical, în cadrul Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani,
– CALINCIUC LILIANA LAURA, la data faptelor economist la biroul Salarizare din cadrul Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani,
– FOCȘA MIRELA GABRIELA, la data faptelor referent de specialitate în cadrul Serviciul de Management al Calității și secretară a managerului Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani,
– PREDA MARINELA, la data faptelor asistent-medical șef Secția ATI, în cadrul Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani,
– V.G.M., administrator al unei societăți comerciale,
pentru săvârșirea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, a unor infracțiuni de:
– luare de mită,
– trafic de influență,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
De asemeneam, a fost dispusă măsura controlului judiciar față de 4 (patru) persoane (medicii DOMINTE MARIA LOREDANA , OPRISAN OVIDIU GABRIEL, asistenta CONSTANTINESCU MONICA GEANINA și C.D.)
în sarcina cărora a fost reținută comiterea, în forma autoratului, a complicității și a instigării, a unor infracțiuni de:
– luare de mită,
– trafic de influență,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În prezenta cauză se efectuează cercetări cu privire la comiterea de către funcționari publici a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în perioada 2018-2023, în contextul fraudării unor concursuri de promovare/ocupare a unor posturi și al transferurilor de personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani.
Concret, în intervalul de timp menționat, inculpații, în calitățile amintite anterior, ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, de la diverse persoane, inclusiv personal medical:
– bijuterii și sume de bani cuprinse între 8.000 – 15.000 de euro pentru un post de asistent medical, iar un post de altă natură, cum ar fi: muncitor, îngrijitor, brancardier, spălatoreasă, ș.a., sume cuprinse între 2.000 – 5.000 de euro, cu precizarea că sumele de bani pretinse/oferite/remise/primite creșteau, în funcție de adaosul fiecărui intermediar participant la mecanismul infracțional. Ca o precizare, în anul 2019, “costul” pentru ocuparea unui post de asistent ar fi fost de 8.000 de euro, în 2022 a crescut la 10.000 euro, iar în 2023 a ajuns la 15.000 euro.
– sume de bani necuantificate încă, bijuterii din aur, ceasuri de lux, pentru promovarea pe posturi de medic specialist, transferul personalului medical din cadrul altor unități medicale la Spitalul Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani, aprobarea scoaterii la concurs a unor posturi.
Până în prezent, sumele de bani, identificate, ce ar fi fost primite cu titlu de mită, se ridica la cuantumul total de aproximativ 65.000 de euro.