ADS
ADS
ADS
El este tânărul din Botoșani decedat în accidentul de duminică seară de la Cerchejeni
17/07/2023 10:00 in STIRI

Tânărul care a decedat în urma accidentului rutier care a avut loc duminică seară în localitatea Cerchejeni din județul Botoșani se numește Dragoș Andrei Gâlcă. Avea 22 de ani și era din localitatea Blândești.

Dragoș, așa cum îi spuneau prietenii, se deplasa pe drumul județean DJ 297, dinspre Sulița către Blândești. Într-o curbă la dreapta, de pe raza localității Cerchejeni, botoșăneanul pierde controlul asupra direcției de mers și intră în impact cu podul și gardul unor locuințe, apoi se răstoarnă în șanț.

„În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto. Acesta se afla singur în autoturism”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliției, Delia Nenișcu.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

COMMENTS