ADS
ADS
ADS
Imagini șocante dintr-un cămin de bătrâni privat din Botoșani! Seniori cu ochii vineți, lăsați dezbrăcați, hrăniți cu porții minuscule
STIRI
Published on 13/07/2023

Imagini șocante ne-au fost puse la dispoziție dintr-un cămin de bătrâni privat din Botoșani. După ce o fostă angajată a centrului de seniori ne-a dezvăluit în ce condiții sunt ținuți oamenii acolo, alți doi angajați ne-au mărturisit la ce sunt supuși bătrânii și cum nimeni nu ia nicio măsură din cauza influenței patronilor. În fotografiile realizate în decembrie anul trecut și ianuarie anul acesta, se văd bătrâni cu ochii vineți, lăsați dezbrăcați, puși să doarmă câte doi în pat.

„Nu le face mâncare suficientă. Nu ajunge mâncare la bătrâni”, ne spune o fostă angajată a căminului.

Un botoșănean povestește că atât timp cât a lucrat acolo, mâncarea abia ajungea, iar la Crăciun a cumpărat fructe cu bani din propriul său buzunar pentru a le oferi seniorilor de acolo, pentru că „era totuși Crăciunul și nu le dădea nimic”.

„La 40 de oameni, eu am dus mâncarea pe un fund din acesta de plastic. Nu știu dacă sunt patru polonice pline dacă le dă. Ciorbă... să zic 4-5 kilograme de ciorbă la toată lumea, este extraordinar de puțin”, spune un alt fost angajat al centrului.

„Pe mine m-a pus efectiv să îl bat pe unul”

Bărbatul susține că a fost îndemnat chiar să-i lovească pe bătrânii din centru, dar i-a fost milă de ei și nu a făcut asta. Ne-a arătat însă poze cu aceștia, cum aveau ochii vineți de la lovituri.

„Ea vine și spune, de exemplu, dacă nu vrea să ia tratament, exact cum v-a declarat și cealaltă persoană. Pe mine m-a pus efectiv să îl bat pe unul și i-am zis cum să îl bat domnișoară, dar eu dacă îi dau una lui ăla, ăla cade cu totul. […] Ea pune personalul, la ordinele ei. Rudelor le spune că au căzut joc, că l-am dus în baie să îi fac baie și a căzut jos și s-a lovit”, spune fostul angajat.

Acuzații incredibile: patronii ar fi luat casa unei femei

Acuzațiile nu se termină aici. Patronii ar fi luat locuințele ori ar fi golit conturile bancare ale mai multor bătrâni, fără ca nimeni să se sesizeze în acest sens.

„A adus o femeie de pe stradă și acum este în cămin. Se numește doamna Mihalache. A lucrat asistentă la Iași. I-a luat casa, i-a luat tot. A pus-o să semneze. Are rude, cunoștințe la toate băncile din oraș, le semnează ea cu mâna ei, le ia conturile de bani. Toată lumea știe, toți angajații care lucrează la ea știu ce vă spun eu. Eu, personal, am fost martoră la o femeie căreia i-a luat apartamentul”, spune femeia.

Oameni cu probleme psihice lăsați fără tot ce aveau

O altă botoșăneancă ar fi fost internată în centrul privat împreună cu fiul său, cu probleme psihice. După ce a trecut garsoniera pe numele patronilor, aceștia i-ar fi fugărit atât pe ea, cât și pe băiatul său.

„Este o doamnă, a stat aici în Bulevard. I-a luat apartamentul cu contract de vânzare-cumpărare, garsoniera, că o ține și pe ea și pe fecioru-su, care avea o demență. După ce a semnat contractul de vânzare-cumpărare, până a semna le dădea fructe, banane, tot, că o să aibă grijă aici, plus că le dădea și pensie. După ce a semnat contractul de vânzare-cumpărare, du-te băi în p… mea, dar nu îți e rușine, dar tu vrei”, spune fostul angajat.

Oameni cărați unul peste altul din centru atunci când vin controalele

Deși în centrul respectiv ar sta în jur de 40 de persoane, atunci când sunt anunțate controalele, patronii îi mută pe vârstnici pe perioada controlului, astfel încât totul să pară în regulă.

„Acolo se mușamalizează totul. Sunt controale, dar dispare toată lumea și rămân 10-12 persoane, care au contract, restul dispar. V-am trimis poze cum îi cară și îi duce de acolo”, spune fostul angajat.

De asemenea, o fostă angajată susține că vârstnicii sunt hrăniți cu foarte puțină mâncare, dar și aceea gătită din produse expirate.

„Totul este expirat din oraș. Le faci tu pârjoale din fructe de mare expirate, fără făină, fără pesmet, fără pâine, fără nimic. Sau faci 200 de pârjoale dintr-un kilogram de carne”, spune fosta angajată.

Bătrână moartă băgată în dulap în timpul controlului

Mai mult, femeia spune că o bătrână a murit în timpul unui control în centru, iar ca să nu fie văzută, a fost luată și pusă sub niște plapume și pături pentru câteva ore.

„În timp ce venea controlul, anul trecut, a murit o bătrână și ca să nu vadă că a murit bătrâna aceea, a băgat-o sub niște plapume și culmea, controlul exact acolo a mers. Dar noi puteam să spunem din cămin? Cum să spui dacă erai la ea? Nu a controlat, a stat bătrâna aceea 2-3 ore cu păturile pe ea acolo”, mai spune femeia.

Ce a pățit o femeie adusă de la gunoi

Botoșăneanca povestește că patronii au adus la un moment dat o femeie cu demență, care își făcea veacul pe la ghenele de gunoi. Au aflat că aceasta nu își cheltuise un leu din pensie, uitând complet de bani din cauza problemelor psihice, iar în 2-3 luni aceasta a și murit.

„A adus o dată o gunoieră, ea în lumea ei acolo la gunoi trăia foarte bine, cum a adus-o în cămin în trei luni a murit. Cum a aflat ea că aia avea 800 de milioane? Avea în bancă, ea era dementă, avea probleme psihice, stătea la gunoi. Ea având probleme psihice nici nu a ridicat banii și s-au adunat pe card. A murit femeia, dar a apucat să dea semnătură”, spune fosta angajată.

De când Instituția Prefectului a anunțat controale în toate căminele de bătrâni din județul Botoșani, mai multe persoane ne-au scris despre neregulile care au loc în căminul privat. Deocamdată însă, în urma verificărilor făcute de comisiile instituite, nu au fost sesizate nereguli grave.

La nivelul județului Botoșani funcționează 68 de centre rezidențiale autorizate.

În urma verificărilor efectuate marți, 11 iulie 2023, la nouă centre rezidențiale autorizate, de stat și private, destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor, au fost identificate mai multe nereguli, respectiv încălcarea normelor privind prevenirea/stingerea incendiilor, lipsa controlului medical periodic al angajaților, lipsa izolării țevilor înlocuite la grupurile sanitare, cursuri de igienă pentru personal expirate, lipsa dotării grupurilor sanitare cu materiale pentru igiena individuală.

De asemenea, au mai fost depistate nereguli privind paza, lipsa documentelor specifice (analiză de risc la securitatea fizică), nereguli la sistemul de alarmă, în analiza documentelor economice, depășirea numărului de beneficiari (capacitatea 24 conform deciziei furnizorului), serviciul social deținea licența provizorie de funcționare, valabilă până la data de 16.10.2023, lipsă elemente de informare privind condițiile igienico-sanitare, nerespectarea dotărilor - lipsa cântarului în bucătărie, ustensile bucătărie deteriorate, lipsă verificare metrologică a cântarului.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate mai multe sancțiuni: 10 avertismente și 9 amenzi în valoare de 35.000 lei. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru intrarea în legalitate.

Verificările se efectuează în baza atribuțiilor specifice fiecărei instituții, în perioada 10-16 iulie 2023, cu posibilitatea prelungirii activității până la finalizarea verificării tuturor unităților de profil existente la nivelul județului Botoșani. Activitatea comisiilor mixte este coordonată de către Corpul de Control al Prefectului din cadrul Instituției Prefectului - județul Botoșani. La nivelul județului Botoșani funcționează 68 de centre rezidențiale autorizate, destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități și copiilor.

 

 

Comments