Percheziții domiciliare într-o localitate din județul Botoșani. Polițiștii au ridicat o armă și două arbalete cu lunetă
13/04/2023 15:06 in STIRI

Opt mandate de percheziție domiciliară au fost puse în executare la Suharău.

Miercuri, 12 aprilie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și Biroului pentru Protecția Animalelor au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj, din comuna Suharău, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean

”Cu prilejul perchezițiilor au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor două arbalete cu lunetă prevăzute cu 26 de săgeți cu vârf, 500 de diablouri și o armă neletală supusă autorizării, despre care persoana percheziționată a declarat că ar fi procurat-o dintr-o altă țară, cercetările fiind extinse și pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată”, a precizat Nenișcu.

 

COMMENTS