Botoșăneni inconștienți! Au sunat aiurea la 112 și s-au ales cu amenzi
08/04/2023 16:39 in STIRI

În timp ce Botoșaniul se afla sub alerte meteo de ninsori, iar autoritățile se chinuiau să scoată județul din nămeți, patru botoșăneni s-au gândit că ar fi distractiv să sune aiurea la 112.

Aceștia au apelat numărul de urgență nejustificat pentru că în momentul în care forțele de ordine au ajuns la ei au constatat că erau apeluri false.

„Forțele de ordine au intervenit la 37 de evenimente sesizate prin apel la 112, dintre acestea, 4 apeluri efectuate la numărul de urgență au fost nejustificate, motiv pentru care persoanele respective au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 8.000 de lei”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

 

COMMENTS