ADS
ADS
ADS
Doi tineri din Botoșani au furat pensia unui bărbat, imediat după ce acesta şi-a scos banii din bancomat
STIRI
Published on 17/01/2023

Doi bărbați din județul Botoșani au atacat ziua în amiaza mare un bătrân din Arad care și-a scos pensia dintr-un bancomat de la o bancă de la UTA. Tâlhăria a avut loc săptămâna trecută, cei doi indivizi fiind prinși și reținuți pentru 24 de ore.

Bătrânul s-a deplasat la bancomatul de la sediul băncii, aflat într-o zonă circulată de la UTA, chiar lângă o stație de taximetre. Abia și-a scos banii din bancomat, că doi bărbați s-au năpustit asupra lui și i-au furat pensia. Totul s-a întâmplat extrem de repede și cei doi s-au făcut nevăzuți, fără să le pese măcar că în zonă sunt camere de supraveghere și ar fi putut fi filmați, noteaza Arad24.net

„În urma investigațiilor efectuate de polițiștii municipiului, au fost identificați doi bărbați, ambii din județul Botoșani, de 29 și 23 de ani. În fapt, în după-amiaza zilei de 11 Ianuarie a.c., în jurul orei 14,15, tânărul de 29 de ani ar fi sustras, din buzunarul unui bărbat, 2.700 de lei, bani pe care persoana vătămată i-a retras cu puțin timp înaintea de la un bancomat din zona UTA, din Arad. În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunerea luării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

 

Comments