ADS
ADS
ADS
Rezultatele elevilor de la evaluările standarizate vor fi criteriu de evaluare a activității profesorului
STIRI
Published on 17/01/2023

Rezultatele elevilor de la evaluările sumative standarizate vor fi criteriu de evaluare a activității profesionale a personalului didactic, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, document obținut pe surse de Edupedu.ro. În acest moment, proiectul face referire la evaluările de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a.

Amintim că proiectele de legi ale educației în varianta ministrului Ligia Deca, obținute pe surse de EduPedu.ro, nu au fost încă făcute publice, dar sunt finalizate de Ministerul Educației (ME), după ce au fost verificate amendamentele primite în perioada de dezbatere publică, de la lansarea variantelor Cîmpeanu, în iulie 2022.

Urmează ca experții din partidele din coaliția de guvernământ să lucreze cu ME la noile legi până la 1 februarie 2023. Apoi, proiectele ar urma să treacă prin Guvern până la 15 februarie, iar Parlamentul să aprobe legile Educației Deca până pe 15 martie. Toate noutățile pe care le aduc acestea pot fi citite aici.

Art. 96 alin. (6) – „Rezultatele evaluărilor sumative standardizate stau la baza elaborării planurilor individualizate de învăţare, reprezentând criteriu de evaluare a activităţii profesionale a personalului didactic de predare, conform metodologiei specifice, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.”

La finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, elevii susțin evaluări naționale scrise, obligatorii, la limbă și comunicare, matematică și științe. Rezultatele obținute de elevi sunt utilizate pentru realizarea unor planuri individuale de învățare, fiind trecute în portofoliul educațional al elevului. Iată ce prevede art. 96 din proiectul Deca al Legii învățământului preuniveristar:

„(4) La finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, elevii susţin evaluări naţionale scrise, obligatorii, la limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe, în baza unei metodologii adoptată prin ordin al ministrului educaţiei. Aceste evaluări includ şi itemi de literaţie pentru evaluarea nivelului de alfabetizare funcţională a elevilor. Proba de limbă şi comunicare cuprinde, pentru elevii din clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, şi limba maternă. Rezultatele acestor evaluări contribuie la monitorizarea calităţii învăţării, cu rol reglator la nivel de sistem.

(5) Rezultatele evaluărilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a sunt utilizate pentru elaborarea planurilor individualizate de învăţare ale elevilor şi sunt trecute în portofoliul educaţional al elevului.”

Proiectul de lege precizează, la art. 174, că se face anual evaluarea profesorilor, metodologia fiind stabilită prin ordin al ministrului Educației. La art. 174, alin. (2) stabilește că rezultatele evaluării stau la baza deciziei consiliului de administrație în privința acordării calificativului anual și a gradației de merit.

„(1) La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar şi instituţii din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, se realizează anual evaluarea activităţii personalului didactic de predare şi didactic auxiliar. Metodologia de evaluare se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei.

(2) Rezultatele evaluării stau la baza deciziei consiliului de administraţie privind acordarea calificativului anual şi a gradaţiei de merit.”

În acest moment, se mai vorbește că, începând cu anul școlar 2027-2028, evaluările și examenele naționale vor fi în integralitate standardizate li administrate în format digital, conform art. 244 alin. (3) lit. (i).

Și în proiectul de lege Cîmpeanu era prevăzut ca rezultatele elevilor de la evaluările standarizate să fie criteriu pentru activitatea profesorilor, la art. 72 alin. (7):

 

În Legea Educației Naționale 1/2011 nu apare că rezultatele obținute de elevi să reprezinte criteriu de evaluare a activității cadrelor didactice.

Sursa:edupedu.ro

 

Comments