Ministerul de Finanțe vrea să aloce și în acest an un miliard și jumătate de lei pentru programul de cumpărare a unei locuințe „Noua Casă”. Suma, identică cu cea din 2022, reprezintă plafonul pentru garantarea creditelor imobiliare în cadrul acestui program.
Ministerul Finanțelor continuă programul de garantare a creditelor acordate pentru cupărarea unor locuințe după ce a constatat că, de regulă, proprietarii nu abuzează de facilitățile oferite prin acest program, adică avans de 5% mai mic pentru o locuință de până în 70.000 de euro și garanții.
Astfel, în cei 13 ani scurți de la debutul programului, doar 0.36% dintre clienți, adică mai puțin de o mie, nu și-au mai plătit ratele la creditele garantate de stat.
Așadar, aproximativ 330.000 de clienți au fost și sunt buni platnici.
Ministerul Finanțelor arată în nota de fundamentare de promovare a programului că anul trecut aproape o cincime dintre proprietăți s-au cumpărat prin programul Noua Casă.
Împrumuturile acordate în București și Ilfov reprezintă 29% din totalul creditelor.
În acest an, finanțarea prin programul Noua Casă se acordã în lei, pentru achiziția unei singure locuințe, iar valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 euro pentru locuințe al căror preț este de maximum 70.000 euro, și 119.000 euro pentru locuințe al căror preț este de maximum 140.000 euro.