România a început sâmbătă la orele prânzului exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni, au declara reprezentanţii Transgaz pentru Agerpres. Potrivit acestora, este pentru prima dată când se transportă gaze pe această magistrală.
"Sâmbătă, la ora 13:00, a început transportul de gaze pe direcţia România - Republica Moldova. Sunt nominalizaţi 1.023.266 de metri cubi. Compresorul funcţionează normal", au precizat oficialii companiei transportatoare de gaze.
Potrivit acestora, este pentru prima dată când se transportă gaze din România în Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni.
Pe 22 noiembrie, oficialii de la Chişinău au precizat că Gazprom va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova, acuzând că numai o parte din volumul de gaze pe care-l livrează acestei ţări prin conductele care traversează Ucraina ajunge efectiv în Republica Moldova.
Prețul gazelor este la un nivel istoric însă va crește și mai mult odată cu venirea iernii. Un val polar a lovit Europa, iar prețurile au explodat încă de ieri. UE vrea plafonarea prețului petrolului la 60 de dolari pe baril. Energia se scumpește și în Rusia, inclusiv pentru consumatorii casnici.
Sursa:realitatea.net