Ziua de 2 decembrie va fi recuperată de către angajații din sistemul de stat. Până la sfârșitul anului, bugetarii sunt obligați să recupereze această zi liberă suplimentară, prin prelungirea corespunzătoare a programului de lucru.
Potrivit legii, zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie sunt zile nelucrătoare. Guvernul a decis să unească liberele legale cu zilele de weekend, astfel că a fost creată o „punte”. Ziua de 2 decembrie este zi nelucrătoare pentru angajații instituțiilor publice, însă, ea va fi recuperată.
Salariații din sectorul public vor recupera această zi, întrucât ea nu se află pe lista zilelor libere legale.
Până pe 31 decembrie 2022, bugetarii își vor ajusta programul de lucru în așa fel încât să recupereze cele 8 ore de muncă obligatorii, aferente zilei de 2 decembrie, potrivit realitatea.net.