Se pregătește șoseaua de centură a Botoșaniului. Licitație de 4,5 milioane de lei proiectul tehnic
01/04/2022 10:03 in STIRI

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană” Botoșani a lansat, miercuri, licitația pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate, întocmirea Proiectului Tehnic și Detalii de Execuție, dar și Asistență Tehnică pentru „Șoseaua de centură a municipiului Botoșani prin Curtești”. Această documentație va costa 4,5 milioane de lei.

Proiectul este prevăzut în lista de proiecte de infrastructură de transport în vederea includerii la finanțare, în cadrul perioadei de programare POIM 2014-2020. Astfel, etapa de actualizare Studiu de Fezabilitate, întocmire Proiect Tehnic și Detalii de Execuție pentru „Șoseaua de centură a municipiului Botoșani prin Curtești”, aferentă proiectului, este propusă spre finanțare în cadrul POIM 2014 – 2020.

Proiectul va fi finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinație.

Centura Botoșaniului va avea aproximativ zece kilometri și va include o parcare la kilometrul 3+ 375, precum și patru sensuri giratorii.

Firmele de proiectare care vor să se înscrie la licitație pot depune ofertele până pe 29 aprilie.

 

COMMENTS