ADS
ADS
ADS
Două mame s-au luat la bătaie într-o școală. A fost nevoie de intervenția polițiștilor
STIRI
Published on 24/03/2022

Caz incredibil într-o comună din județul Botoșani. Două mame s-au luat la bătaie într-o școală din localitatea Vlădeni, fiind necesară intervenția polițiștilor.

Incidentul a avut loc pe 9 martie, când cele două femei, de 35 și 29 de ani, s-au deplasat la unitatea de învățământ pentru aplanarea unei neînțelegeri dintre copiii minori, care avusese loc cu câteva zile înainte.

Din câte se pare, copilul uneia dintre mame ar fi luat un foarfec și, din joacă, i-ar fi tăiat fetiței celeilalte mame o șuviță din păr. Revoltată de gestul făcut, femeie a venit la școală să facă dreptate. S-a întâlnit cu cealaltă mămică și de la vorbe urâte, s-a ajuns la bătaie în toată regula între cele două. Directorul unității de învățământ a încercat să le potolească, însă, întrucât nu a reușit, a chemat poliția.

”Între cele două a avut loc un conflict care a degenerat în acte de violență. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe și violarea sediului profesional, întrucât cele două au pătruns în incinta unității de învățământ fără drept”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

Comments