ADS
ADS
ADS
O primărie din Botoșani construiește case pentru oamenii necăjiți
STIRI
Published on 11/03/2022

O primărie din județul Botoșani construiește case pentru oamenii necăjiți. Proiectul va fi implementat, în perioada imediat următoare, în orașul Săveni. Primăria Săveni a anunțat că va construi cinci locuințe sociale sub forma unor case cu parter și mansardă.

„Se propune construirea a 2 corpuri de clădire lipite, de tip duplex, reprezentand 5 locuințe sociale, realizate cu un rost de tasare (la nivelul fundațiilor) și rost antiseismic (la suprastructură). Construcțiile au formă neregulată, cu dimensiunile maxime în plan de 13,85 x 9,80 m pentru tronsonul C1 și 20,65 x 9,80 m. pentru tronsonul C2”, se arată în caietul de sarcini.

Casele au o suprafață construită de 299,3 mp și o suprafață desfășurată de 638.20 mp.

Bugetul alocat acestei investiții este de 2,29 milioane de lei. De altfel, Primăria Săveni a lansat licitația pentru stabilirea firmei de construcții care va executa lucrarea. Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni.

 

Comments