ADS
ADS
ADS
Stație solară de încărcare a autoturismelor la Sala Polivalentă din Botoșani
01/03/2022 19:23 in STIRI

UAT Municipiul Botoșani va construi prima stație solară de încărcare a vehiculelor electrice din oraș cu fonduri europene. Prevăzută cu panouri fotovoltaice, aceasta va fi amplasată pe Str. Vânătorilor nr. 4, în parcarea laterală a Sălii Polivalente.

Investiția va fi realizată în cadrul proiectului “Parteneriat româno-ucrainean pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice”, număr de referință 2SOFT/1.2./63, implementat în parteneriat cu Asociația Biroul de cercetare, Inovații și Tehnologie, Departamentul de Politică Investițională, Proiecte, Relații Internaționale, Turism și Promovarea Orașului a  Comitetului Executiv al ConsiliuluiLocal Ivano Frankivsk și Universitatea de Petrol și Gaze din aceeași localitate.

Proiectul, în valoare de 276.092 euro, este implementat în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020 și finanțat din Instrumentul European de Vecinătate. Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea și sprijinirea cooperării inovatoare pentru atenuarea schimbărilor climatice în regiunea transfrontalieră România-Ucraina în vederea asigurării dezvoltării durabile a teritoriilor prin organizarea unui nou mediu educațional și de cercetare în eficiența energetică care să conducă la atenuarea schimbărilor climatice.

Stația de încărcare va fi prevăzută cu 20 de panouri fotovoltaice și va oferi posibilitatea încărcării a două automobile electrice simultan, până la 125 km în 30 de minute. Structura va fi echipată cu puncte de acces WIFI gratuite ce vor afișa date despre energia solară generată, energia utilizată și emisiile de CO2. Va fi prevăzută cu sistem de citire de tip RFID (Identificare prin frecvență radio), comunicații Open Charge Point Protocol, conectare prin modem UMTS și Ethernet și sistem de citire a cardurilor și va permite urmărirea și setarea automata a costurilor de încărcare.

 

COMMENTS