Un tânăr de 31 de ani din Botoșani a fost condamnat, joi, pentru tentativă de omor. Ionuț Dascălu a fost condamnat, în primă instanță, de magistrații Tribunalului Botoșani la șase ani de închisoare pentru că ar fi bătut crunt un alt bărbat.
Potrivit anchetatorilor, în data de 20 iulie 2018, pe fondul unui conflict spontan, Ionuț Dascălu a lovit victima cu pumnii şi picioarele în zona capului, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora botoșăneanul a necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale.
Solutia pe scurt:
Condamnă pe inculpatul Dascălu Ionuţ la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 32 Cod penal rap. la 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.
Obligă pe inculpat să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile: -părţii civile Andriesei Cătălin suma de 10.000 lei daune materiale şi suma de 50.000 lei daune morale; -părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani suma de 1.071 lei; -părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani suma de 985,59 lei, cu dobânda legală calculată de la data de 20 iulie 2018 şi până la achitarea debitului şi suma de 3.347,64 lei, cu dobânda legală calculată de la data de 16 august 2018 şi până la achitarea debitului; -părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi suma de 325,79 lei, cu dobânda legală calculată de la data de 20 iulie 2018 şi până la achitarea debitului, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective; -părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi suma de 26.835,69 lei, cu dobânda legală calculată de la data de 20 iulie 2018 şi până la achitarea debitului.