ADS
ADS
ADS
Anchetă a Poliției după ce un copil de doi ani din Botoșani a căzut de la etaj. Se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă
STIRI
Published on 09/02/2022

Polițiștii au demarat o anchetă după ce un copil de doi ani, dintr-o familie din Botoșani, a căzut de la etajul al III-lea al unui bloc. Minorul a suferit leziuni, fiind preluat de un echipaj de ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale.

„Din verificarile efectuate până în acest moment a reieșit faptul că minorul se afla in locuință cu alte trei persoane, adulte, printre care și părinții acestuia. In cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporala din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

Într-un moment de neatenție, băiețelul a ajuns pe pervazul geamului, după ce s-au urcat pe un corp de mobilă și s-a sprijinit în plasa de protecție împotriva insectelor, care s-a deschis. Micuțul a căzut în gol de la aproximativ șase metri înălțime.

La fața locului a ajuns imediat echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD. Victima a fost preluată și transportată la Spitalul de Pediatrie din Botoșani pentru evaluare, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

 

Comments