ADS
ADS
ADS
Grădiniță de 400.000 euro inaugurată într-o comună din județul Botoșani
STIRI
Published on 30/01/2022

Cea mai modernă grădiniţă din județul Botoșani, în valoare de 1,8 milioane lei, a fost inaugurată, sâmbătă, la Baluseni, în prezența ministrului Muncii, Marius Budăi, și a președintelui Consiliului Județean, Doina Federovici. Cu o arhitectură modernă, spațioasă și dotată la standarde înalte, unitatea de învățământ va asigura condițiile optime de educație pentru un număr de 50 de copii de vârstă preșcolară, susține Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Unitatea de învățământ are trei săli de clasă, toalete în incintă și spații de învățare și de joacă amenajate cu mobilier adecvat, vestiar cu dulapuri de depozitare pentru fiecare copil in parte, dar și o curte generoasă, pentru recreere, care esre amenajată astfel încât cei mici să poată învăța, prin joc, și în aer liber.

Potrivit sursei citate, investiția, în valoare de aproximativ 400.000 de euro, este finanțată prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Investiția face parte din strategia locală de îmbunătățire a infrastructurii educaționale, care mai include alte proiecte pentru modernizarea și dotarea școlilor din localitățile Bălușeni și Draxini, lucrări estimate la 2,5 milioane euro.

”De luni elevii de vârstă preșcolară din comuna Bălușeni vor învăța într-una dintre cele mai moderne grădinițe din județul Botoșani. (…) Felicitări tuturor pentru această importantă realizare, tot ceea ce vedeți astăzi se datorează unei munci în echipă, unui parteneriat pentru binele locuitorilor din comuna Bălușeni și nu numai. Prin urmare copiii au condiții decente de educație, iar părinții lor au un motiv în plus să rămână și să își construiască viitorul acasă, în localitate”, a precizat Doina Federovici.

 

Comments