Distribuitorii de energie electrică sunt obligați să acorde compensații clienților afectați de penele de curent, a stabilit Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. Clienții își vor putea monta, pe banii lor, analizoare de calitate, iar cei care sună pentru a semnala probleme trebuie să fie preluați de un operator telefonic (uman, nu robot) în cel mult 20 de minute, în caz contrar vor fi amendați cu pînă la 200.000 de lei.
Ordinul ANRE include întreruperile scurte de curent, între 3 secunde și 3 minute, în categoria celor monitorizate și pentru care operatorii de distribuție sunt obligați să plătească despăgubiri atunci când se depășește numărul maxim stabilit prin standard. Astfel, pentru fiecare depășire peste cele 10 întreruperi pe an în rețeaua de înaltă tensiune se vor plăti 300 de lei. Pentru peste 10 întreruperi pe săptămână compensația e de 10 lei – pentru medie tensiune și 5 lei pentru penele de curent de joasă tensiune.
Termenul de 90 de zile pentru racordarea utilizatorilor devine indicator de calitate a serviciului de distribuție iar în cazul nerespectării lui, compensația acordată clientului este de 100 lei. S-au stabilit și intervale pentru preluarea apelurilor telefonice efectuate de clienții care vor să sesizeze probleme. Astfel, trebuie să treacă cel mult 30 de secunde de la inițierea apelului până la preluarea acestuia. În cel mult 3 minute, clientul trebuie să poată alege să vorbească cu un operator iar în maximum 20 de minute trebuie să fie transferat către acesta. Nerespectarea standardului de performanță de către operatorul de distribuție se sancționează cu o amendă între 10.000 și 200.000 lei.
Sursa:Europafm