ADS
ADS
ADS
132 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu. Manifestări culturale la Botoșani și Ipotești
STIRI
Published on 15/06/2021

Cel mai mare poet român al tuturor timpurilor, Mihai Eminescu, născut la Botoșani, este omagiat, marți, cu prilejul împlinirii a 132 de ani de la moartea sa. Cu acest prilej se desfășoare mai multe manifestări cultutrale atât în Ipotești, cât și în municipiul Botoșani.

Pe 15 iunie, la Ipotești manifestările vor începe la ora 11.00 cu Te Deum la Bisericuța Familiei Eminovici, urmat de depuneri de flori la bustul lui Eminescu de la Ipotești. În continuare, în Amfiteatrul Laurențiu Ulici, Mircea A. Diaconu va propune o lectură din Perpessicius.

Pe 15 iunie, Memorialul Ipotești va acorda, în baza deciziei unui juriu național, din care au făcut parte Iulian Costache (Universitatea din București), Mircea A. Diaconu (Memorialul Ipotești) și Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), Premiul pentru promovarea operei eminesciene.

Laudatio pentru laureat va fi prezentat de Iulian Costache, președintele juriului. După răspunsul la Laudatio și decernarea premiului, va urma Un moment eminescian, cu actorul Ion Caramitru.

Memorialul va vernisa în această zi și două expoziții: în holul bibliotecii – expoziția de carte din parohia Călineștii-lui-Cuparencu, iar în sala „Horia Bernea” – expoziția Decupaje. Pasărea cu două anotimpuri , pictor Ioan Burlacu. Va urma un recital de muzică clasică susținut de cvartetul Phoebus.

Începând cu ora 17.00, la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” va avea loc ediția din iunie a întâlnirilor Poeți în dialog, moderată de Lucia Țurcanu. Invitații acestei ediții sunt poeții Daniel Corbu (Iași) și Ion Munteanu (Craiova). Semnalul editorial al Editurii Cartea Românească Educațional va fi prezentat de Paul Gorban.

Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850 sub numele de Mihail Eminovici și a murit pe 15 iunie 1889 la București. A fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Comments