Ultima decizie a Comisiei Europene face referire la excluderea anumitor produse din magazine. Deși mulți români le cumpără, începând cu data de 3 iulie, aceste nu vor mai putea fi găsite la raft.
Din cauza crizei poluării cu care se confruntă întreaga lume, oficialii Uniunii Europene au luat încă o decizie care să ajute la stoparea acestui fenomen dăunător atât oamenilor cât și naturii. Aceștia au decis ca de pe piață să fie scoase produsele din plastic, de unică folosință. Începând cu data de 3 iulie 2021, în magazine va fi interzisă comercializarea bețișoarelor pentru urechi, tacâmurile, farfuriile și paiele din plastic, precum și bețele pentru baloane.
Această inițiativă a fost introdusă în scopul de a reduce impactul foarte dăunător pe care plasticul îl are asupra mediului, precum și încurajarea reciclării. Totodată, Comisia Europeană a venit și cu o recomandare care constă în limitarea produselor din plastic precum pungile, echipamentele de pescuit, recipientele pentru băuturi și alimente, filtrele de tutun, articolele sanitare dar și șervețelele umede.
La nivel mondial, statisticile nu sunt deloc îmbucurătoare. Astfel că peste 80% din deșeurile care se regăsesc în oceane și pe fundul acestora, sunt reprezentate de produsele din plastic. Acest lucru a afectat foarte mult ecosistemul marin, care are efecte dăunătoare și asupra oamenilor.
Sursa:impact