ADS
ADS
ADS
Demersuri la nivelul Guvernului pentru salvarea societății Nova Apaserv de insolvență
STIRI
Published on 02/04/2021

Președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, a declarat joi, într-o conferință de presă, că va sprijini societatea Nova Apaserv ca să primească un sprijini financiar guvernamental, astfel încât să nu intre în insolvență. Șoptică a precizat că se va implica, împreună cu prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, pentru salvarea societății și că urmează ca Instituția Prefectul să înainteze către Gvern un proiect de hotărâre privind alocarea unei sume de bani din fondul de rezervă.

"Compania are nevoie de un sprijin financiar consistent și îmi arăt disponibilitatea pentru a ajuta, dacă va fi nevoie, să prrimească sprijinul guvernamental. Spun dacă va fi nevoie, pentru că deocamdată nu am primit un memoriu din care să reiasă că această companie are nevoie de sprijin guvernamental (..) Trebuie să se facă un memoriu din care să reiasă problemele pe care le are, iar Prefectura să înainteze documentul către Guvern”, a precizat Șoptică, care a adăugat că în situație de urgență, societatea poate primi bani din fondul de rezervă al Guvernului.

Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a declarat că a fost trimis deja un memoriu către Departamentul pentru Situații de Urgență prin care arată că există riscul sistării apei, în cazul în care societatea se va afla în incapacitate de plată.

"Cea mai mare problemă este cea referitoare la lipsirea de accesul la apă potabilă pe care ar trebui să-l aibă cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență în momentul în care societatea ar intra într-o incapacitate de plată, precum și sistarea furnizării apei către spitale. Este o problemă care ține de stare de urgență. Noi am trims deja un memoriu către Deparatmentul pentru Situații de Urgență. Următorul pas este un proiect de Hotărâre de Guvern pentru alocarea sumelor din fondul de rezervă către compania națională Nova Apaserv”, a precizat Dan Nechifor.

Comments