O nouă alertă la Botoșani din cauza pestei porcine africane
25/03/2021 08:49 in STIRI

Un porc infectat cu pestă africană a fost găsit mort la marginea drumului județean DJ 297 Copălău- Sulița. Acesta era băgat în doi saci de rafie și era aruncat la circa 400 de metri de la ieșirea din localitatea Cerbu spre Dracșani.

Animalul mort a fost găsit sâmbătă, iar Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani a trimit probe la laboratorul de la Suceava. Luni, a fost confirmată prezența pestei porcine africane la animalul respectiv, iar marți a fost comunicată decizia finală din partea laboratorului de analize de la București.

În acest context, Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor s-a întrunit, miercuri, la Prefectură, pentru a stabili măsurile care se impun în astfel de situații. Porcul nu avea crotalii, astfel încât nu se știe de unde provine acesta. Din acest motiv, medicii veterinari au cerut ajutorul poliției pentru a ajuta la descoperirea proprietarului.

COMMENTS