Costuri uriașe pentru tratarea unui bolnav COVID internat la Spitalul Județean. Care este cel mai mare decont
18/02/2021 15:45 in STIRI

Cel mai mare cost pentru tratarea unui bolnav de coronavirus la Spitalul Județean ”Mavromati” a fost de peste 120.000 lei. Este vorba de un bărbat care a stat nu mai puțin de 36 de zile prin spital ca să se vindece de COVID. Pacientul a stat internat pe mai multe secții ale spitalului, inclusiv pe Reanimare, unde a fost intubat şi ventilat mecanic o perioadă.

Când s-a tras linia, la externare a reieșit o fișă de decont de peste 120.000 lei, adică 1,2 miliarde lei vechi. Carmen Nicolau, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani, susține că orice cheltuială este influențată în prezent de COVID.

"Costurile sunt foarte mari și pentru un pacient non COVID, dacă a stat mult pe Terapie Intensivă. Este un decont de cheltuieli la nivelul spitalului. Spitalul are obligația de a da la externare fiecărui pacient un decont de cheltuieli, să vadă câți bani s-a cheltuit pentru tratamentul lui. Are caracter informativ. Sunt cheltuieli în plus pentru toate cazurile din spital, cu echipamentele personalului medical, cu materiale de curățenie, cu suplimentarea turelor. Totul este influențat acum de COVID”, a precizat Carmen Nicolau. 

COMMENTS