50 din cele 79 de mame minore din Botoșani, fără școală. Ce face copila care a născut de Anul Nou
21/01/2021 14:35 in STIRI

50 din cele 79 de adolescente care au născut anul trecut un copil, în Botoșani, au renunțat la școală. Copila de 15 ani care a născut de Anul Nou va merge pentru prima dată la școală în toamna lui 2021.

Copila de 15 ani care a născut la Botoșani, în noaptea de Anul Nou, își va crește copilul sprijinită de familie. Ea nu a mers la școală până în prezent, fiind înscrisă abia acum în programul „A doua șansă”, a precizat Protecția Copilului Botoșani, pentru Newsweek România.

„Adolescenta și copilul său nou-născut nu se află într-o situație de risc de separare de mediul familial / de persoane alături de care să se bucure de viața de familie și a dezvoltat legături stabile de atașament, iar la externare va beneficia de suport emoțional și sprijin material-financiar pentru creșterea, îngrijirea și educarea sugarului în familie”, precizează Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.

DGASPC Botoșani mai spune că adolescenta nu a fost niciodată în sistemul de protecție al copilului și că „aceasta nu a fost școlarizată, însă în prezent este înscrisă în programul A doua șansă, urmând să înceapă cursurile școlare din toamna anului 2021-2022”.

Protecția Copilului Botoșani a sesizat și Inspectoratul de Poliție Botoșani pentru a cerceta situația și va continua să monitorizeze cazul. Anul trecut, 79 de adolescente mai mici de 18 ani din Botoșani au născut un copil, iar, dintre ele, 50 au întrerupt cursurile. În 2018, au fost 91 de mame minore în județul Botoșani, iar în 2019 – 97 de mame minore.

Sursa: newsweek.ro

COMMENTS