O vamă de 3,5 milioane de euro din Botoșani zace închisă de peste 10 ani. „Ar fi o gură de oxigen pentru oamenii de aici”
31/12/2020 14:03 in STIRI

Un punct vamal din judeţul Botoşani, în care s-au investit 3,5 milioane de euro, stă închis de aproape 11 ani. Autorităţile române dau vina pe omologii ucraineni care ar fi trebuit să facă lucrări de modernizare. În tot acest timp, botoşănenii care trăiau din comerţul de frontieră spun că au ajuns la sapă de lemn.

Racovăţ este un sat din comuna Pomârla, judeţul Botoşani, situat chiar la graniţa României cu Ucraina. La Racovăţ se află şi singurul punct vamal cu Ucraina, din judeţul Botoşani. Din 2010, deşi statul român a investit sume considerabile în modernizarea sa, punctul vamal de la Racovăţ zace cu lacătul pe barieră. Pentru localnicii din Pomârla, care trăiau din micul comerţ de frontieră, închiderea acestui punct vamal reprezintă o adevărată catastrofă. 

Totodată mulţi agenţi economici din Botoşani interesaţi de comerţul mai facil cu Ucraina sunt nevoiţi să ocolească cu peste 100 de kilometri pentru a trece către Cernăuţi, principalul punct de interes economic în zonă, prin vama de la Siret, judeţul Suceava. Autorităţile din Botoşani dau vina pentru această situaţie pe autorităţile ucrainene, care ar fi trebuit, pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei de la Racovăţ, să facă, la rândul lor, lucrări de modernizare a infrastructurii.

Povestea reabilitării vămii de la Racovăţ începe în 2010. Autorităţile au decis închiderea punctului de trecere a frontierei pentru că nu respecta normele Schengen de securitate cu statele extra-comunitare, respectiv cu Ucraina. Pentru redeschiderea Vămii de la Racovăţ trebuia ca atât Ucraina, cât şi România să investească în infrastructura vamală din acel punct de trecere a frontierei. La acel moment, Ministerul Finanţelor, prin Direcţia Generală a Vămilor, a dispus alocarea sumei de 500.000 de euro pentru reabilitarea vămii, pe partea românească, la Racovăţ. Punctul de trecere a frontierei trebuia dotat cu aparatură de securitate şi supraveghere inclusiv pentru noapte, de spaţii adecvate, inclusiv de triaj şi control sanitar-veterinar plus alte măsuri de securitate şi control solicitate conform normelor europene. La suma destinată reabilitării spaţiilor vămii, dar şi instalării aparaturii de securitate, se adăugau aproape 3 milioane de euro, din fonduri europene, accesate de Consiliul Judeţean Botoşani pentru reabilitarea drumului strategic care lega localităţile de graniţă din nordul judeţului, prin Cristineşti, de drumul naţional care duce de la municipiul Botoşani la oraşul Darabani, prin Dorohoi.

Încă de la început reabilitarea Vămii de la Racovăţ a fost „cu cântec”. Licitaţia pentru execuţia lucrărilor a fost câştigată de o firmă din Bacău. După ce a încasat o parte din banii destinaţi lucrărilor, societatea respectivă a intrat în insolvenţă şi mai apoi a dat faliment. Pe fir a intrat şi DNA-ul, lucrările fiind blocate. Doi ani, punctul de trecere a frontierei a rămas acoperit de buruieni, degradându-se treptat. Abia în anul 2013 s-a găsit un nou constructor. În cele din urmă, în 2015 lucrările au fost finalizate, iar vama a devenit perfect funcţională din punct de vedere al standardelor europene. Cu toate acestea, au trecut aproape 6 ani de la finalizarea lucrărilor pe partea românească, iar vama a rămas tot închisă. Mai mult decât atât, Consiliul Judeţean Botoşani a riscat enorm după ce a cheltuit 3 milioane de euro pentru un drum strategic care, cu vama închisă, ducea nicăieri. Practic, ar fi putut fi obligat să returneze toată valoarea investiţiei.

sursa:adevarul.ro


COMMENTS