Are 26 de ani, este asistentă generalistă la Institutul Național “Prof. Dr. Matei Balș” și a făcut parte din echipa care, pe 27 februarie, a preluat primul pacient din țara noastră confirmat cu virusul SARS-CoV-2.
În decizia ei de a se vaccina, cu siguranță a contat și experiența trăită pe viu, în cele aproximativ 10 luni de la primul caz de Covid confirmat, în spitalul în care lucrează. Mihaela face parte din echipa celor care au fost și sunt în Linia Întâi, din echipa celor care au fost martori la tragediile prin care au trecut pacienții și familiile celor infectați cu acest virus parșiv.
„Este începutul sfârşitului pandemiei”, a declarat Mihaela Anghel după vaccinare, precizând că se simte privilegiată pentru faptul că a fost prima persoană din România vaccinată. „Nu a durut, este cel mai nedureros vaccin pe care l-am făcut”, a spus asistenta, care a recomandat românilor „să deschidă bine ochii şi să se vaccineze pentru a scăpa de această greutate”.
Primii vaccinați anti-Covid sunt aproximativ 6.000 de angajați din 10 spitale de boli infecțioase ale țării – două din București și câte unul din Timișoara, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Baia Mare și Suceava.