ADS
ADS
ADS
Utilaj agricol de peste 150.000 euro, dispărut din ferma familiei unui primar din Botoșani. Poliția, acuzată de complicitate la furt
Published on 18/12/2020 09:33
STIRI

O combină agricolă achiziționată cu 158.000 de euro a dispărut, joi, dintr-o fermă din comuna Concești, care aparține chiar familiei primarului Costel Nazare. Combina a fost cumpărată, în 2019, de la o societate comercială din București, plata făcându-se prin ordin de plată bancar.

După mai bine de un an, reprezentanții fermei din Concești s-au trezit, joi dimineață, cu combina ridicată pe o platformă, chiar din interiorul fermei, fără nicio înștiințare. În prezența Poliției din Mileanca, utilajul agricol a fost luat de o firmă de leasing, care s-a erijat în proprietarul combinei.

„Eu sunt un cumpărător de buna credinţă şi pot oricând prezenta oricând documente. Eu am făcut plăţile prin bancă. Totul a fost legal. Au intrat in curtea altei firme cu tot cu poliție si, fără a spune nimic, au rificat utilajul”, a spus un apropiat al primarului Costel Nazare.

Interesant este că utilajul a fost dus într-un service autorizat pentru revizia obligatorie, iar nimeni nu a spus absolut nimic. Acum, reprezentanții societății comerciale din Concești, care a rămas fără peste 150.000 de euro, vor să facă plângere penală împotriva tuturor celor implicați, firma care a vândut utilajul, pe care o acuză de înșelăciune, firma care a ridicat utilajul, pe care o acuză de încălcarea proprietății și de furt, dar și față polițiștii care au participat la acțiunea de ridicare a utilajului, pe care îi acuză de complicitate la furt. 

 

 

 

 

https://www.botosaninews.ro/462435/economic/incredibil-utilaj-agricol-de-peste-150-000-de-euro-disparut-din-ferma-familiei-unui-primar-din-botosani-politia-acuzata-de-complicitate-la-furt/

Comments