Consilierul local Ada Macovei, care deține și funcția de inspector şcolar general adjunct, a iniţiat petiţia online „Nu lăsăm PSD-iştii să taie bursele copiilor”, asta după ce primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, și-a exprimat intenția de a reduce bursele elevilor din municipiu.
Consilierul susține că pe 26 noiembrie s-a aprobat în Consiliul Local creșterea cuantumului burselor școlare, pentru ca pe în ședința din 14 decembrie să fie pus spre aprobare un alt proiect ce vizează tăiarea acestora.
Iată conținutul petiției online!:
Ce ziceau psdistii până pe 6 decembrie: “Siguranța unui trai mai bun”?! Pentru cine? Pentru ei! Iată încă o dovadă! Pe 26 noiembrie am reușit majorarea substanțială a burselor pentru elevii din municipiul Botoșani. Astfel, bursa pentru ajutor social aprobată prin hotărârea Consiliului Local a fost de 300 lei (de la 90 lei), cea de studiu 200 lei (de la 105 lei), cea de merit 250 lei ( de la 120 lei), iar bursa de performanță de 300 lei (de la 150 lei).
Pe data de 11 decembrie, Primarul Cosmin Andrei revine cu un proiect de hotărâre pentru reducerea burselor, în sedinta extraordinară de luni, 14 decembrie 2020. Spune că nu sunt bani?! Sunt banii rămași de la transportul elevilor din tot acest an, când am avut învățământ online!
Dar, pentru bradul din fața biroului primarului sunt bani, nu-i asa?! 14.000 de euro de închiriat un brad, doar să se simtă primarul bine, când se uită pe fereastra biroului?! Moș Crăciun este și trebuie să rămână al copiilor, nu al primarului! Acesta este cadoul primarului pentru copiii din municipiul Botoșani: tăierea burselor?!
Pentru copii nu vreți să alocați bani, pentru că habar nu aveți, unii dintre voi, ce înseamnă un concurs, o olimpiadă, un examen adevărat, pentru că trăiți într-o lume paralelă, iar creșterea copiilor, îngrijirea și educarea ori sutele de ore de pregătire pentru copiii voștri vă costă puțin, din prea mult cât aveți- zeci de mii de lei pe lună, fără alte beneficii…
Dar oare știți valoarea a trei sute de lei, când ai un copil cu probleme?! Nu știți! Vă puteți imagina?! Nu puteți! Simțiți durerea unui părinte care vrea să își ajute copilul să performeze și nu are bani, sau pe cea a unui părinte care știe că există un tratament, dar nu și-l permite pentru copilul lui? Nu simțiți! N-aveți cum!
Și încă ceva: când vedeți un copil, vă întrebați vreodată dacă e sătul sau flămând, dacă are sau nu și alte haine decât cele de pe el, dacă se descurcă cu materialele pentru școală? Nu cred! Astea sunt calități ale unor oameni buni, educați și inteligenți. Dar voi, mulți cu facultatea terminată la X si 0, într-o cameră… la vârsta de 30+, sunteți plini de bani, aveți putere de decizie…
Credeți că faceți ce vreți din banii publici, ai comunității, plătiți de fiecare dintre noi, ca taxe și impozite?! Eu nu cred!
FAC UN APEL PUBLIC: NU LĂSAȚI PSD-ISTII SĂ TAIE BURSELE COPIILOR!
La rândul ei, Florica Rotariu, președinta Asociației Învățătorilor din județul Botoșani, susține demersul, precizînd că: "De mai bine de zece ani strângem fonduri la AIJBt și premiem copiii cu rezultate foarte bune la învățătură, la concursuri și olimpiade școlare. Mereu am fost de părere că acești copii sunt prea puțin stimulați, motivați, recompensați pentru munca pe care o depun! Rămân fidelă dorinței de ajutorare a acestor copii, mai ales că mulți dintre ei au o situație materială precară".
Regasiți, mai jos, link-ul către știrea care anunța, pe 27 noiembrie, majorarea burselor:
Burse majorate pentru elevii din municipiul Botoșani