ADS
ADS
ADS
Incendiu puternic într-o comună din Botoșani! O casă a fost distrusă de flăcări
STIRI
Published on 12/12/2020

Un puternic incendiu a avut loc vineri noapte, în localitatea Mesteacăn din comuna Corni. O casa, construita recent, a fost cuprinsa de flăcări in noaptea de vineri spre sâmbătă, cel mai probabil ca urmare a unui scurtcircuit. Când s-a produs incendiul, tânărul care locuia în clădire, nu era acasă. Flăcările nu au fost văzute nici de părinții lui, care erau într-o alta clădire, în aceeași curte.

Alarma s-a dat puțin înainte de ora 23.00, de către un cetățean care trecea cu mașina prin zona și a observat incendiul. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spuma si o ambulanta SMURD, dar și pompierii voluntari din comuna Corni, cu o autospeciala cu apa și spuma.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau acoperișul casei pe o suprafață de cca. 150 m.p., bunurile dintr-o camera, existând posibilitatea de propagare a flăcărilor la întreaga construcție, dar și la alte clădiri din gospodărie. Pentru stingerea incendiului și inlaturarea efectelor au intervenit 17 pompierii militari și voluntari, aproape cinci ore.

Comments