ADS
ADS
ADS
Casă în flăcări, la Botoșani, la primele ore ale dimineții. Un bătrân care se afla în încăpere, salvat în ultimul moment
STIRI
Published on 10/12/2020

O familie din comuna Brăești, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu, izbucnit joi dimineață, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani. Inițial, flăcările au cuprins o parte din bunurile depozitate într-o încăpere a casei, unde dormea un bătrân, dar s-au extins și la acoperiș.

În jurul orei 05.00, fiul bătrânului a simțit miros de fum și a intrat în camera unde a izbucnit incendiul, reușind să își salveze tatăl. Solicitați să intervină, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, au ajuns la fața locului cu două autospeciale cu două autospeciale cu apă și spumă.

"Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit mai bine de două ore. Au ars acoperișul casei și o parte din bunurile dintr-o încăpere. S-au salvat și protejat bunurile din alte patru camere și trei holuri”, a precizat Dorina Lupu.

 

 

 

 

 

https://www.botosaninews.ro/461536/social/casa-in-flacari-la-botosani-la-primele-ore-ale-diminetii-un-batran-care-se-afla-in-incapere-salvat-in-ultimul-moment/

Comments