Casa unui tânăr din satul Poiana, orașul Flămânzi, a fost distrusă în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Evenimentul a avut loc miercuri seară. Bărbatul a aprins focul în sobă și a plecat la un vecin. Câteva minute mai târziu a observat flăcările și a sunat la 112 după ajutor. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă și o patrulă mixtă Poliție – Jandarmerie.
"În timp ce pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului și înlăturarea pericolului de explozie, din locuință fiind scoasă o butelie, echipajul mixt, format dintr-un polițist și un jandarm, a acționat pentru îndepărtarea persoanelor care s-au adunat în proximitatea locuinței care era cuprinsă de flăcări. La intervenție a participat și un pompier din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care era în concediu de odihnă. Plutonier adjutant Constantin Anușcă locuiește în localitate, a auzit sirenele autospecialei de pompieri, și-a sunat colegii și s-a alăturat echipajului de intervenție”, a precizat Dorina Lupu.
https://www.botosaninews.ro/461509/social/foto-video-incendiu-devastator-la-botosani-o-casa-a-ars-ca-o-torta/