Cinci contestații au fost depuse la licitația privind realizarea drumului strategic ce va străbate și județul Botoșani. La primul lot al drumului, care are o lungime de 29,212 kilometri și se întinde de la Șipote (jud. Iași) – limita de județ – Rediu – Răuseni – Călărași, la care se adaugă distanța de aproape 10 kilometri dintre Dângeni și Mihălășeni, a depus contestație asocierea de firme Danlin XXL și Dragoș Invest din județul Neamț.
La lotul doi, care se întinde pe 51,194 kilometri și cuprinde localitățile Răuseni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești, sunt trei contestații. Una dintre acestea a fost depusă de asocierea de firme Corells Floor din Botoșani cu Test Prima din Suceava, Autotehnorom Suceava, o altă de asocierea Mavgo Holding Bacău-Aqua Parc Neamț și Hydrostoy Bulgaria. A treia contestație a fost depusă de asocierea Dimex 2000 Company Bistrița Năsăud și Frasinul Bistrița Năsăud.
Și la lotul al al treilea, care are 25,859 kilometri și va începe din DN 29D pe traseul Blândești – Cerchejeni – Sulița – Cheleș – Lunca – Cernești – Todireni, este depusă o contestație de asocierea de firme Dimex 2000 Company Bistrița Năsăud și Frasinul Bistrița Năsăud.
La licitația pentru realizarea drumului strategic au fost depuse 17 oferte. iar în urma evaluării ofertelor depuse toate cele trei loturi au fost adjudecate de societatea Conrec SA din Botoșani, în asociere cu firma OPR Asfalt din Timișoara și Obras Publicas Y Regadios Sa Toledo- Spania. Valoarea totală cu care s-a adjudecat întreg drumul strategic este de 395,5 milioane lei.
https://www.botosaninews.ro/461393/social/cinci-contestatii-la-licitatia-privind-modernizarea-drumului-strategic-care-va-strabate-judetul-botosani-care-sunt-firmele-nemultumite/