ADS
ADS
ADS
Anunțul făcut de premierul României despre obligativitatea vaccinării anti- COVID-19
STIRI
Published on 24/11/2020

Conform informațiilor transmise de către Ludovic Orban în data de 23 noiembrie, a mai rămas puțin timp până la apariția vaccinului anti-COVID în țara noastră. Premierul a subliniat că vom avea o campanie de informare cu privire la beneficiile acestuia.

Ludovic Orban a subliniat că vaccinarea împotriva coronavirusului nu va fi obligatorie deoarece oamenii nu pot fi forțați să ia această decizie.

„Nu putem obliga oamenii să se vaccineze. Vaccinarea va fi opțională, vom face o campanie de informare cu privire la beneficiile vaccinării. Vaccinul poate fi soluția pentru combatarea pandemiei”, a explicat Ludovic Orban.

Un mesaj optimist pentru români

De asemenea, premierul a transmis un mesaj încurajator pentru români, spunând că a mai rămas puțin timp până când un vaccin anti-COVID va apărea în țara noastră.

„Soluția este ca oamenii să se protejeze, ca oamenii să evite riscurile de îmbolnăvire, să respecte regulile de protecție sanitară. Nu mai avem mult. Este clar că e în fază finală de avizare cel puțin un vaccin, dacă nu și mai multe vaccinuri”, a adăugat premierul.

Cum va fi organizată campania de vaccinare

Klaus Iohannis va avea în data de 23 noiembrie, o şedinţă cu miniştrii Apărării, Sănătăţii şi de Interne, la Palatul Cotroceni. Scopul întâlnirii este clarificarea tuturor aspectelor legate de campania de vaccinare împotriva coronavirusului.

„În chestiunea vaccinării, campania de vaccinare trebuie să fie un succes şi ca atare, după părerea mea, campania de vaccinare este o chestiune de securitate naţională. Pentru asta am convocat o şedinţă pentru luni, la care vor participa, în afară de mine, ministrul Apărării, ministrul de Interne şi al Sănătăţii şi vom clarifica toate aspectele care ţin de campania de vaccinare ca şi chestiune de securitate naţională”, a transmis Klaus Iohannis.

Executivul a aprobat, în ultima şedinţă, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Memorandumul referitor la înfiinţarea Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva anti-COVID.

 

Sursa: Capital.ro

 

Comments