Consiliul Județean Botoșani, prin Muzeul Județean, a obținut o importantă finanțare din fonduri europene pentru reabilitarea și restaurarea completă a Casei Memoriale a marelui compozitor George Enescu din localitatea Liveni.
Finanțarea a fost accesată în urma concretizării parteneriatului dintre Muzeul Județean Botoșani în calitate de partener și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova în calitate de aplicant. Cele două instituții au depus împreună și au obținut finanțarea pentru proiectul cu titlul „History and Music – values that bring us together” în cadrul Programului Operațional Comun România – Moldova 2014-2020.
Proiectul are o valoare totală de 1.365.749,62 euro, iar Muzeul Județean va beneficia, în calitate de partener în proiect, de suma de 471.318,92 de euro. De asemenea, cofinanțarea ce revine județului Botoșani, prin Muzeul Județean Botoșani este de 47.131,9 euro.
Această cofinanțare a fost aprobată prin hotărâre a Consiliului Județean, în ședința ordinară ce a avut loc joi, creându-se astfel premisele pentru ca lucrările prevăzute în proiect să demareze cât mai curând.