În urma verificărilor efectuate de polițiști a fost identificat autorul faptei de duminică seară, de pe Pietonalul Unirii, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean. Potrivit sursei citate, adolescentul de 16 ani a fost înjunghiat de un minor de 14 ani, din municipiul Botoșani.
”Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmand ca in funcție de rezultatul acestora și de concluziile medico-legale sa fie dispuse măsuri în consecință”, a precizat Nenișcu.
Evenimentul a avut loc, duminică seară, pe Pietonalul Unirii din Botoșani. Potrivit Poliției, din primele verificări a rezultat faptul ca minorul ar fi fost înjunghiat în zona hemitoracelui drept, posterior, de persoane necunoscute, iar in urma agresiunii a reușit să ajungă la domiciliul său, pe Aleea Viilor, în zona Școlii 7, de unde a fost efectuat apelul prin SNUAU 112. O ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă a fost direcționată către locul respectiv. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale.
https://www.botosaninews.ro/457540/social/a-fost-identificata-persoana-care-l-a-injunghiat-pe-adolescentul-de-16-ani-autorul-un-copil/