Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului caută să angajeze asistenți maternali. Angajările se fac în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, prin care se caută 155 de asistenți maternali profesioniști.
"Prin acest proiect ne-am asumat angajarea a 155 de asistenți maternali profesioniști într-un termen de cinci ani, Salariile acestora sunt plătite prin acest proiect. Până în momentul de față au fost angajați 82 de asistenți maternali profesioniști, la care au măsură de protecție 144 de copii”, a declarat Dan Șlincu, directorul DGASPC Botoșani.
Proiectul se finalizează la sfârșitul anului 2023 și are o valoare de 65 milioane lei. Un asistent maternal profesionist are un salariu net de 2000 lei și primește o indemnizație lunară de hrană în valoare de 600 lei pentru fiecare copil luat.
https://www.botosaninews.ro/456704/social/directia-generala-de-asistenta-sociala-si-protectia-copilului-cauta-asistenti-maternali/