Șoferul care a produs accidentul mortal de la Cândești de pe 15 octombrie a fost prins de polițiștii botoșăneni. Este vorba despre un tânăr de 19 ani din localitatea suceveană Bosanci. El a fost adus, luni, de polițiști pentru audieri.
Accidentul mortal a avut loc miercuri seară, în comuna Cândești. Un bărbat din localitate a murit lovit de o mașină. După accident, șoferul a fugit de la fața locului.
Victima, de aproximativ 40 de ani, circula lângă o bicicletă, cu două vaci, pe marginea drumului, mergea spre casă. Autoturismul a intrat din plin în el. La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
https://www.botosaninews.ro/455049/eveniment/foto-video-a-fost-prins-soferul-care-a-accidentat-mortal-un-barbat-la-candesti-are-doar-19-ani/