Accident la Botoșani. Mașină răsturnată pe cupolă de un șofer băut
15/10/2020 12:55 in STIRI

Accident pe raza județului Botoșani, provocat de un șofer băut. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au fost sesizați, miercuri, prin 112 cu privire la faptul că pe raza localității Lunca a avut loc un accident de circulație.

Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat autoturismul în cauză, care era răsturna pe cupolă și au stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 35 de ani, din comuna Coșula. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Accidentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.

"Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

 

 

 

 

 

 

https://www.botosaninews.ro/454467/social/accident-la-botosani-masina-rasturnata-pe-cupola/

COMMENTS