Un bărbat de 40 de ani, din Botoșani, care se afla într-o avansată stare de ebrietate, a produs un accident rutier pe raza localității Sucevița.
Ppoliţiştii din cadrul Secţiei nr. 3 de Poliţie Rurală Marginea, au fost sesizaţi de către un bărbat din comuna Suceviţa, cu privire la faptul că un autoturism i-a distrus gardul împrejmuitor, iar conducătorul auto este sub influenţa băuturilor alcoolice.
La faţa locului, a fost identificat autoturismul poziţionat în şanţul din dreapta a DN17 A, pe sensul de deplasare dinspre comuna Marginea spre comuna Suceviţa, avariat.
Lângă autoturism, a fost identificat conducătorul acestuia, un bărbat de 40 de ani, din municipiul. Botoşani, iar, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Soferul a fost transportat la Spitalul municipiului Rădăuţi, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cazul său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
https://www.botosaninews.ro/454030/eveniment/accident-produs-de-un-barbat-din-botosani-soferul-i-a-dat-pe-spate-pe-politisti/