ADS
ADS
ADS
Noi măsuri dispuse de autorități la Botoșani: Masca de protecție devine obligatorie pe o rază de 100 metri în jurul unităților de învățământ
STIRI
Published on 05/10/2020

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani a decis luni noi măsuri de protecție pentru a preveni răspândirea cu noul coronavirus. Astfel, începând cu data de 6 octombrie 2020, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție pe o rază de 100 metri în jurul unităților de învățământ din județul Botoșani, precum și în perimetrul acestora.

"De asemenea, prin hotărârea nr. 73/5.10.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, Spitalul Județean de Urgență ”Mavromati” primește temporar 3 construcții ușoare din elemente modulare necesare pentru asigurarea triajului epidemiologic al tuturor pacienților, în concordanță cu Planul de măsuyri aprobat pentru diminuarea riscului de propagare a virusului Covid-19, având în vedere temperaturile scăzute și precipitațiile specifice sezonului rece”, se precizează într-un comunicat remis de Instituția Prefectului Botoșani.

Totodată, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, prin hotărârea nr. 72/5.10.2020 a aprobat Scenariul 1 de funcționare pentru Școala Gimnazială ”Elena Rareș” din municipiul Botoșani începând cu data de 6 octombrie 2020, cu respectarea măsurilor stabilite prin Ordinul comun MEC/MS nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică.

 

 

 

 

 

https://www.botosaninews.ro/453291/social/noi-masuri-dispuse-de-autoritati-la-botosani-masca-de-protectie-devine-obligatorie-pe-o-raza-de-100-metri-in-jurul-unitatilor-de-invatamant/

Comments