Cazul elevului înjunghiat de la Liceul ”Dr. Mihai Ciucă” din Săveni se află și în atenția prefectului județului Botoșani, Dan Nechifor. Acesta a declarat, joi, că a discutat asupra acestui caz cu șeful Inspectoratului de Poliție Județean, Viorel Șerbănoiu, având în vedere că din toamna acestui an a fost înființat și Biroul privind Siguranța Școlară.
"Pe cazul respectiv este dosar, este în lucru, se cercetează. Domnul inspector șef Șerbănoiu m-a asigurat că vor fi foarte drastici în aplicarea măsurilor privind cazul în speță”, a declarat prefectul Dan Nechifor.
La rândul său, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Gabriel Hârtie, susține că agresiunea a avut loc în afara spațiului școlar și că tânărul de 17 ani va suporta consecințele legii pentru fapta pe care a comis-o.
Important este ca tânărul din clasa X-a să se simtă bine și să-și revină. Agresorul va avea mult de suferit, nu neapărat prin prisma școlii, ci va suporta rigorile legii, având în vedere vârsta pe care o are și fapta pe care a săvârșit-o”, a spus Hârtie.
Reamintim că agresiunea a avut loc miercuri dimineață, când un minor de 15 ani se deplasa catre Liceul ”Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, iar la un moment dat s-a intalnit cu un alt elev de 17 ani, de la același liceu, care i-ar fi adresat injurii si fara nicio motivatie i-ar fi aplicat cinci lovituri cu un cuțit, in zona hemitoracelui si bazinului. Agresorul a fost reținut de polițiști.
https://www.botosaninews.ro/452885/social/inspectorul-general-al-isj-despre-cazul-de-violenta-extrema-de-la-liceul-saveni-agresorul-va-avea-mult-de-suferit-nu-neaparat-prin-prisma-scolii-ci-va-suporta-rigorile-legii/